Judeţul Botoşani şi-a plătit birul către Agenţia de Dezvoltare Regională de la Piatra Neamţ

Consiliul Judeţean Botoşani şi-a achitat contribuţia judeţului Botoşani la Agenţia pentru Dezvoltare Regională Nord-Est Piatra Neamţ in sumă de circa 711.000 lei. Aceasta este de fapt o obligaţie din partea judeţului Botoşani ca şi membru al regiunii nord-est. In acest fel, Consiliul Judeţean işi poate continua politica de iniţiere şi depunere a unor proiecte de dezvoltare in judeţul Botoşani cu sprijinul fondurilor oferite de Uniunea Europeană, prin organismul numit Agenţia pentru Dezvoltare Regională Nord-Est.

"La ADR avem deja proiecte in implementare, cele mai noi fiind cele pe Programul Operaţional Comun. Deci nu contribuim inutil pentru funcţionarea acestui organism", a declarat Mihai Ţabuleac, preşedintele Consiliului Judeţean.

Nu mai departe de inceputul acestei luni, Consiliul Judeţean a primit confirmarea finanţării proiectului privind reabilitatea Unităţii Medico-Sociale de la Mihăileni, confirmare primită de la ADR.