Dupa ce ani la rand societatile din subordinea Consiliului Local (CL) au reprezentat locul ideal pentru ca oamenii politici, alesii si alte persoane influente sa-si angajeze rudele apropiate, situatia s-a schimbat radical.
Conducerea Primariei a realizat ca nu pot fi finantate la nesfarsit societati cu structuri stufoase de personal si a caror activitate lasa de dorit. Viceprimarul Florin Ghiorghita a anuntat ca va propune revizuirea organigramelor, pentru ca multe posturi, inclusiv de sefi, nu se justifica. In prima Adunare Generala a Actionarilor din acest an, odata cu prezentarea raportului de activitate pe 2009, conducerile unor societati intentioneaza sa prezinte noi organigrame cu un numar redus de personal.
Consilierii locali au aprobat deja planul de restructurare a societatii Conterm Construct, infiintata in aprilie anul trecut. Din cei 83 de angajati vor fi trimisi in somaj 40, dintre care 18 muncitori si 22 angajati TESA. Si conducerea Termica a obtinut unda verde pentru demararea procedurii de divizare a societatii, pentru ca activitatea de producere energie termica sa fie separata de cea de transport, distributie, facturare si incasare. Directorul Ion Diaconu a declarat ca nu s-a stabilit insa cati din cei 290 de angajati vor pleca la noua societate. Nu este exclus ca divizarea sa se soldeze si cu trimiterea unor oameni in somaj.
Personal supradimensionat la Urban Serv
Si la Urban Serv sau fost anuntata intentia de a trimite in somaj 15 angajati. La aceasta societate personalul TESA este cu 20% peste cel necesar, lucru recunoscut de directorul Gheorghe Pricopi. Legat de aceasta societate au fost formulate nemultumiri si in privinta salariilor celor trei directori adjuncti, in valoare bruta de cate 5.000 de lei.
Eltrans are 142 de angajati, dupa ce anul trecut cinci salariati s-au pensionat. Pe posturile acestora nu se intentioneaza operarea unor noi angajari, insa se are in vedere si o reasezare a organigramei. Personalul TESA reprezinta 12% din total. "Daca am lucra dupa aceleasi reguli ca in sistemul privat, ne-am putea descurca si cu jumatate din personalul actual", a afirmat directorul Victor Ivanescu. O problema cu care se confrunta conducerea societatii Eltrans este numarul mare al concediilor medicale.