Unirea Principatelor Romane cunoscută şi ca Mica Unire (Marea Unire fiind cea de la 1918) a avut loc la jumătatea secolului al XIX-lea şi reprezintă unificarea vechilor state Moldova şi Ţara Romanească. Unirea este strins legată de personalitatea lui Alexandru Ioan Cuza şi de alegerea sa ca domnitor al ambelor principate la 5 ianuarie 1859 in Moldova şi la 24 ianuarie 1859 in Ţara Romanească. Totuşi, unirea a fost un proces complex, bazat pe puternica apropiere culturală şi economică intre cele două ţări. Procesul a inceput in 1848, odată cu realizarea uniunii vamale intre Moldova şi Ţara Romanească, in timpul domniilor lui Mihail Sturdza, respectiv Gheorghe Bibescu. Deznodămintul războiului Crimeii a dus la un context european favorabil realizării unirii. Votul popular favorabil unirii in ambele ţări, rezultat in urma unor Adunări Ad-hoc in 1857 a dus la Convenţia de la Paris din 1858, o inţelegere intre Marile Puteri prin care se accepta o uniune mai mult formală intre cele două ţări, cu guverne diferite şi cu unele instituţii comune. La inceputul anului următor, liderul unionist moldovean Alexandru Ioan Cuza a fost ales ca domnitor al Moldovei şi Ţării Romaneşti, aducindu-le intr-o uniune personală. In 1862, cu ajutorul unioniştilor din cele două ţări, Cuza a unificat Parlamentul şi Guvernul, realizind unirea politică. După inlăturarea sa de la putere in 1866, unirea a fost consolidată prin aducerea pe tron a principelui Carol de Hohenzollern-Sigmaringen, iar Constituţia adoptată in acel an a denumit noul stat Romania.
