Garda Financiara are, de luni, o noua lege de organizare si competente sporite

12 ianuarie 2010

Printr-un act normativ care a intrat in vigoare luni, Garda Financiara a dobandit noi competente, in principal de a incheia acte de control pentru stabilirea starii de fapt fiscale, precum si pentru constatarea imprejurarilor privind savarsirea unor fapte prevazute de legea penala in domeniul financiar-fiscal, scrie AvocatNet.ro.

Agentia Nationala de Administrare Fiscala anunta ca in data de 11 ianuarie 2010 a intrat in vigoare Hotararea Guvernului nr.1324/ 2009 privind organizarea si functionarea Garzii Financiare.

Garda Financiara a dobandit noi competente, in principal de a incheia acte de control pentru stabilirea starii de fapt fiscale, precum si pentru constatarea imprejurarilor privind savarsirea unor fapte prevazute de legea penala in domeniul financiar-fiscal, sesizand, dupa caz, organele de urmarire penala ; de a constata acte si fapte care au avut ca efect evaziunea si frauda fiscala, stabilind implicatiile fiscale ale acestora si dispunand, in conditiile Codului de Procedura Fiscala, luarea masurilor asiguratorii ori de cate ori exista pericolul ca debitorul sa se sustraga de la urmarire sau sa isi ascunda ori sa isi risipeasca averea. De asemenea, comisarii Garzii Financiare pot efectua, in exercitarea controlului operativ si inopinat, monitorizari si verificari necesare prevenirii, descoperirii si combaterii faptelor de evaziune fiscala.

In acest context, printre principalele obiective ale Garzii Financiare pentru anul 2010 se regaseste continuarea monitorizarii in regim de permanenta a achizitiilor intracomunitare, in special de produse agro-alimentare (legume, fructe, cereale, carne etc.) si materiale de constructie (ciment, caramida etc,.) in scopul prevenirii sustragerii agentilor economici de la plata taxei pe valoare adaugata aferenta operatiunilor.

Actualul sistem privind taxa pe valoare adaugata pentru comertul intracomunitar prevede libera circulatie a marfurilor in spatiul comunitar si a impus eliminarea evidentei institutionalizate a bunurilor provenite din statele membre, prin renuntarea la formalitatile si controlul vamal. Oportunitatea este exploatata ilicit de catre unii operatori economici care, prin invocarea unuor identitati fictive, cesionarea ori abandonarea firmelor care acumuleaza debite fata de bugetul de stat, se sustrag de la plata obligatiilor fiscale.

Aceasta modalitate de lucru, care presupune insa mobilizarea unui volum semnificativ de forte a condus inca din anul 2009 la identificarea si combaterea activitatii unor grupuri infractionale, bine organizate, care controleaza anumite domenii de activitate. in acest sens, in anul 2009, au fost intocmite 252 sesizari penale pentru fapte de evaziune fiscala insumand un prejudiciu de peste 289 milioane lei la care se adauga confiscari efective de marfuri in valoare totala de peste 23 milioane lei.

Un alt obiectiv important asumat de Garda Financiara pentru anul 2010 il reprezinta respectarea de catre operatorii economici O.U.G nr.28/1999 privind obligatia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, republicata si cu modificarile ulterioare, in sensul identificarii cazurilor in care acestia nu utilizeaza aparatele de marcat electronice fiscale.

Agentia Nationala de Administrare Fiscala va actiona impreuna cu institutiile subordonate cu atributii de control pe tot parcursul anului 2010 in vederea prevenirii si combaterii evaziunii si fraudei financiar-fiscale.

Alte stiri

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia