Presedintele Consiliului Judeţean (CJ), Mihai Ţibuleac, avertizeaza ca drepturile salariale ale functionarilor din CJ si din institutiile subordonate vor scadea in 2010, ca urmare a aplicarii noii Legi privind salarizarea unica a personalului bugetar. El sustine ca sporurile, cu exceptia celor pentru munca grea sau conditii periculoase, vor disparea. In aceste conditii, nu vorm mai fi platite prime de 8 Martie, de Paste sau Craciun.
"Salariul de baza vor ramine aceleasi, veniturile salariale vor fi diminuate considerabil. Nu vor mai exista anumite sporuri după cum face referire legea 330 şi care sunt negociate in contractele colective de muncă", a declarat seful CJ, care sustine ca si fondul de premiere va fi suspendat in 2010.
Cei care vor pierde cel mai mult sunt salariatii din Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului, care nu vor mai beneficia de sporurile mari de care beneficiaza in prezent. Fondul de salarii va fi diminuat de la circa 2,6 milioane de lei/ luna pină la aproximativ 2,1 milioane lei/ luna.





























