Primarul municipiului Botoşani, Cătălin Flutur a fost prezent marţi dimineaţă la acţiunile de comemorare a eroilor de la Revoluţie. La 20 de ani de atunci, autorităţile au ţinut momente de reculegere şi au depus coroane şi jerbe de flori in memoria celor căzuţi pentru libertate,
"Este un 22 decembrie pe care mi-l aduc şi eu aminte foarte bine pentru că sunt unul din cei care am fost in piaţă atunci. Am ieşit in piaţă pentru că am gandit că putem fi mai buni, că ţara poate fi altfel, că oraşul poate fi altfel. S-ar părea că se intamplă, dar se intamplă foarte greu", a declarat primarul Flutur.


























