Verdictul preliminariilor campionatului mondial de fotbal a fost dur pentru echipa Greciei: clasata pe abia pe locul patru in grupa a I-a, campioana europeana, incoronata doar cu un an in urma, in Portugalia, nu va fi prezenta la Cupa Mondiala de anul viitor, din Germania.
Cauzele acestei contraperformante constau, spun comentatorii eleni, in faptul ca dupa succesul, si acela neasteptat, de la Euro 2004, unde Grecia a constituit o mare surpriza, jocul formatiei a fost disecat, toate adversarele fiind puse in garda, astfel ca pentru mondiale detinatorii titlului continental au fost devansati de Ucraina, Turcia si Danemarca. Pe de alta parte, in mod obiectiv, selectionata elena a fost lipsita mult timp de elementele cele mai valoroase, in special in aparare, punctul forte al echipei in Portugalia.
Acum, la incheierea unui ciclu se pune problema daca antrenorul german Otto Rehhagel, al carui contract expira, va continua si pentru preliminariile Euro 2008. Federatia, care a declarat de multe ori ca Rehhagel a fost cel mai bun tehnician din istoria reprezentativei elene, i-a oferit o prelungire cu doi ani a contractului, dar se pare ca antrenorul german nu mai vrea sa continue, fiind convins ca din actuala formula a scos tot ceea ce se putea scoate. Rompres




























