Sediul Direcţiei Apelor Prut a gazduit luni sedinta Comitetului de Bazin Prut-Birlad. Dupa discutii intense şi dezbateri intre membrii comitetului s-a votat in unanimitate avizarea Planului de Management al Spaţiului Hidrografic Prut-Birlad. Planul de Management al spatiului hidrografic Prut - Barlad constituie componenta de gestionare calitativă a resurselor de apă şi reprezintă principalul instrument de implementare al Directivei Cadru Apă, avind ca scop principal atingerea stării bune a apelor in anul 2015. Planul de Management conţine caracteristicile bazinelor hidrografice Prut şi Birlad, analiza presiunilor (ex. surse de poluare) şi impactul de mediu asupra corpurilor de apă, identificarea şi trasarea ariilor protejate, stabilirea obiectivelor de mediu şi analiza economică a modului de folosire a apei, programul de măsuri de bază (adică cerinţele minime de conformare la standardele europene), precum şi programul de măsuri suplimentare care se iau la nivel de sub-bazin, categorii ale corpurilor de apă (de suprafaţă, subterane etc.) şi rezultatele dezbaterilor publice. Din cadrul Comitetului de Bazin Prut - Birlad fac parte : preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, reprezentanţi ai Ministerului Mediului, ai autorităţilor locale şi ONG-urilor din judeţele Botoşani, Iaşi, Vaslui şi Galaţi
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia