Si cadrele medicale de la Spitalul de Copii sunt nemultumite ca nu si-au primit prima de stabilitate. Personalul medical susţine că aceste prime de stabilitate, care reprezintă in jur de 14 milioane lei vechi de persoană, au fost date in celelalte spitale din judeţ, numai in Spitalul de Copii nu. "Lumea e nemulţumită. Sunt 14 milioane, drepturile noastre. S-a dat primă de stabilitate la Spitalul TBC, la Spitalul Judeţean, Maternitate şi la alte spitale numai la noi nu. A fost o şedinţă intre sindicate şi conducere, unde asistenţii medicali nu au fost primiţi, ci doar şefii de secţie", a declarat un asistent medical sub rezerva anonimatului. Directorul Spitalului de Copii, Silvana Tudorache, a precizat că nu sunt resursele financiare pentru plata acestor sporuri, iar la această problemă trebuie să dea socoteală vechea conducere şi nicidecum dinsa care a fost instalata pe funcţie de zece zile. Silvana Tudorache mai spune că dacă in acest moment ar achita primele de stabilitate pentru angajaţi, spitalul ar intra in colaps, respectiv in imposibilitatea de a mai procura hrană şi medicamente pentru copiii internaţi.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia