Botosanenii au parte de cele mai proaste drumuri nationale din tara

Soselele care leaga Botosaniul de Iasi sau de Suceava se afla intr-o avansata strare de degradare, insa, in ciuda solicitarilor repetate a autoritatilor din Botosani, statul nu a asigurat pina acum fondurile necesare reabilitarii.
Indicatorii tehnici privind modernizarea drumului european care leaga Botosaniul de Suceava au fost aprobati in aprilie, in sedinta de Guvern, iar fondurile necesare lucrarilor au fost prevazute in bugetul Ministerului Transporturilor. Cu toate astea, pina acum, autoritatile centrale nu au miscat niciun deget. Drumul arata la fel si, din cauza calitatii foarte proaste a asfaltului, reprezinta un adevarat pericol pentru sofer. Zilnic, pe acest traseu au loc numeroase accidente de circulatie.
Autoritatile locale ridica din umar si trag speranta ca lucrarile sa incepa macar in 2010. Atit prefectul Cristian Roman, cit si seful Sectiei Drumuri Nationale, Vasile Gherase, sustin ca timpul nu mai permite inceperea lucrarilor in acest an.
De altfel si drumul de la Botosani la Tirgu Frumos, care face legatura cu Iasiul si
Bucurestiul, a fost prevazut, in urma cu trei ani, intr-o lege speciala, insa fara nicio finalitate.
Nu lipsiut de importanta este si faptul ca Botosaniul este singurul judet din Romania care are drum national de piatra si pamint, care face legatura intre orasul Stefanesti si comuna Radauti Prut.