Organizaţia PSD Botoşani a votat pentru susţinerea lui Dan Nica

Organizaţia PSD Botoşani a propus luni, 28 septembrie 2009, in cadrul Comitetului Executiv al PSD, susţinerea fără echivoc a lui Dan Nica pentru funcţia de vicepremier şi ministru al Administraţiei şi Internelor, se arata intr-un comunicat al partidului. Reprezentanţii PSD Botoşani consideră că intenţia primului ministru, Emil Boc, de a-l revoca pe Dan Nica din cele două funcţii guvernamentale reprezintă un pretext in spatele căruia se află interesul electoral direct al lui Traian Băsescu. Imediat după incheierea şedinţei Comitetului Executiv al PSD, preşedintele organizaţiei judeţene PSD Botoşani, Gheorghe Marcu, a arătat că "singura motivaţie reală care se află in spatele acestui atac politic este direct legată de intenţia obsesivă a lui Traian Băsescu şi a PDL de a frauda alegerile prezidenţiale. In Botoşani, ştim acest lucru incă de la alegerile europarlamentare, cind au fost mai multe localităţi ciştigate de PDL unde prezenţa la vot a fost de pină la 70%, in timp ce media pe judeţ şi la nivelul intregii ţări a fost de sub 30%".
Totodată, preşedintele Gheorghe Marcu a anunţat că "PSD Botoşani va răspunde extrem de agresiv la orice incercare de fraudare a alegerilor. Ii anunţ de pe acum pe cei amatori că nu vom tolera nici cea mai mică incălcare a legii".
Vom fi necruţători: cei prinşi vor fi daţi imediat pe mina autorităţilor şi nu ne vom lăsa pină cind aceştia nu vor fi condamnaţi şi băgaţi in puşcărie. Dacă va fi cazul, suntem pregătiţi să facem sute de plingeri penale atit impotriva celor care vor incerca direct să fraudeze alegerile, dar şi impotriva funcţionarilor sau
autorităţilor care vor tolera cu complicitate astfel de acte".
In acest sens, reprezentantul PSD Botoşani a afirmat că organizaţia sa a luat o serie de măsuri speciale pentru combaterea fraudei electorale.