Prefectul a renunţat la unul din cei cinci consilieri din Cancelarie

1 septembrie 2009
De la inceputul acestei săptămani, prefectul Roman are un consilier mai puţin in Cancelaria proprie. Este vorba de consilierul Daniel Ionescu, la care prefectul a renunţat ca urmare a unei solicitări a primului ministru de a se restructura cu 20% cabinetele demnitarilor. "Ieri (luni n.r.) am luat decizia de a restructura Cancelaria. Am aşteptat un document oficial...am discutat cu o parte din colegii mei din ţară şi toţi aveau in cabinet unul sau două posturi vacante. Chiar dacă nu imi face plăcere, am restructurat cu 20% şi am renunţat la consilierul de la Dorohoi, Daniel Ionescu", a spus prefectul Romna. Astfel, Cancelaria prefectului a rămas cu patru consilieri, dintre care un director de cancelarie, un consilier pe relaţia cu mass media, o secretară şi un consultant.

Alte stiri

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia