Şeful Gărzii de Mediu a inaintat luni, la solicitarea prefectului Roman, raportul privind situaţia gropilor de gunoi de la Bucecea şi Dorohoi

Şeful Gărzii de Mediu, social-democratul Răzvan Rotaru, a răspuns solicitării prefectului judeţului Cristian Roman de a inainta un raport privind situaţia a două gropi de gunoi, din Bucecea, respectiv Dorohoi. Solicitarea a fost făcută in cadrul şedinţei de Colegiu Prefectural de la finele acestei luni, ca urmare a unor sesizări in mass-media privind neinchiderea gropii de gunoi de la Dorohoi, dar şi a unor acuze făcute de reprezentanţi ai administraţiei locale privind favorizarea primarilor de aceeaşi coloratură politică. Răzvan Rotaru a pus atitudinea prefectului pe seama unor informări incorecte, precizand că raportul conţine date exacte privind modul in care s-au desfăşurat verificările la Bucecea şi Dorohoi, precum şi stadiul inchiderii gropilor de gunoi. Prefectul Roman urmează să vină marţi cu un punct de vedere, după ce va citi raportul.