PSD-istul Florentin Pietraru crede ca Termica n-are sanse de supravietuire

Utilizarea sistemul de distribuţie pe orizontală a agentului termic ar fi evitat debranşarea miilor de botoşăneni de la furnizorul de termie SC Termica SA. Cel puţin asta susţine social-democratul Florentin Pietraru, consilier local, care a precizat că in urmă cu circa cinci ani de zile s-a incercat introducerea acestui sistem, ulterior insă a fost abandonat. Doar două apartamente sunt racordate la agentul termic pe sistemul de distribuţie orizontal. "Preţurile erau mult mai mici, ne angajasem atunci că vom demara un program de alimentare pe orizontală a apartamentelor, după modelul de la Targovişte, şi astfel omul plăteşte cat arată contorul de la uşa apartamentului. S-a renunţat, dar renunţandu-se şi trecand cinci ani, din cei 24 000 de abonaţi, dacă mai sunt 10.000. Cu 10.000 de abonaţi in momentul de faţă se poate ţine extrem de greu cheltueilile unui colos ca Termica, ori el este calculat, gandit tehnic şi economic să funcţioneze cu mulţi furnizori, de aceea zic eu că impasul in momentul de faţă este mare",a declarat Pietraru. Potrivit acestuia, Termica se mai poate redresa doar cu sprijinul autorităţilor centrale.