Paşi importanţi in ceea ce priveşte realizarea punctul de frontieră de la Rădăuţi Prut-Lipcani. In şedinţa din iulie, consilierii judeţeni au aprobat trecerea a doi kilometri de drum naţional din domeniul public al statului in cel al judeţului Botoşani. Acestea trebuie să aparţină judeţului pentru ca proiectul vămii să fie eligibil, la fel şi un teren de aproximativ două hectare şi jumătate trecuţi din patrimoniul comunei Rădăuţi Prut in cel al judeţului, procedurile accesării fondurilor europene solicitandu-se ca bunurile imobile necesare viitoarei vămi să aparţină Botoşaniului. De asemenea, studiul de fezabilitate se află in faza de finalizare. "Ne aşteptăm ca studiul de fezabilitate să fie făcut in maxim două-trei săptămani, după care vom putea să depunem proiectul. In condiţiile in care nici judeţul nici Guvernul nu dispun de banii necesari, fondurile europene sunt singura noastră şansă. Iar vama va aduce beneficii atat pentru Botoşani cat şi pentru zonele de cealalată parte a graniţei", a declarat Mihai Ţabuleac, preşedintele Consiliului Judeţean Botoşani. Prin Programul Operaţional Comun Romania-Ucraina-Republica Moldova, Uniunea Europeană pune la dispoziţia celor trei state fonduri in valoare de 126 de milioane de euro, o diferenţă de 11,4 milioane de euro urmand să fie acoperită de ţările partenere. In program sunt implicare judeţele Suceava, Botoşani, Iaşi, Vaslui şi Galaţi din Romania, regiunile Cernăuţi şi Odessa din Ucraina precum şi toate raionele din Republica Molodva.
Ascultă aici News Radio!
Convertor Valutar
Meteo
Stiri nationale
- Călin Georgescu a dat în judecată statul pentru că a desecretizat documentele care au dus la anularea alegerilor
10 decembrie 2024...
- FOTO Accident! Tânăr rănit după ce a intrat cu mașina într-un gard
10 decembrie 2024...
simion tehnoconstruct
- Atenție la ce mesaje transmiteți! Un bărbat a fost săltat de poliţişti pentru mesaje antisemite postate pe TikTok. „Eu sunt muntean, sunt demn, uitaţi-vă la mine”
9 decembrie 2024...
- Percheziții la omul de afaceri care a finanțat campania lui Călin Georgescu cu un milion de euro
7 decembrie 2024...
apetrans
- FOTO Accident cu 32 de persoane! A fost activat Planul Roșu de Intervenție
5 decembrie 2024...
- Câte gâini ai voie să crești în curte legal? Un bărbat a fost sancționat pentru că a depășit numărul
4 decembrie 2024...
Bsc
Urban Serv
- Tragedie de Ziua Națională a României! Un polițist de 38 de ani a fost găsit împușcat în cap
1 decembrie 2024...
- Incident la vot. Preşedintelui unei secţii i-a căzut un dulap în cap
1 decembrie 2024...
Cele mai citite Stiri
- Istoricul de amenzi auto poate fi aflat online. Cum verifici un permis de conducere după nume
11 decembrie 2024...
- Probleme în accesarea Facebook. Anunțul făcut de companie
11 decembrie 2024...
- Schimbare importantă pentru cei care își pun panouri solare. Scapă de o obligație
11 decembrie 2024...
- Locuri de muncă la trei primării din județul Botoșani. Cinci posturi au fost scoase la concurs
11 decembrie 2024...
- Un medic atrage atenția asupra bolii X, cu mortalitate de aproape 15%, care se transmite prin aer. „Simptomele seamănă în primele zile cu gripa”
11 decembrie 2024...
- Autorul crimei șocante de la Botoșani, trimis în judecată. Individul și-a împușcat prietenul în cap
11 decembrie 2024...
ddd
- Zeci de elevi de la Liceul Pedagogic din Botoșani au luat lecții de antreprenoriat de la administratorul unei fabrici de pâine. O elevă a primit o bursă pentru planul său de afaceri
11 decembrie 2024...
- De la Botoșani, pe cele mai înalte podiumuri ale lumii. Simona Radiș a reușit să scrie istorie în canotajul mondial
11 decembrie 2024...
Anunturi
- Anunț prelungire apel de selecție nr. 4/2024 pentru Măsura 3 „Îmbunătățirea infrastructurii sociale în teritoriul G.A.L. Codrii Herței”
6 decembrie 2024
- Anunț finalizare proiect „Investiții productive în cadrul societății comerciale LIKE ICE OF SRL ”
4 decembrie 2024
Modern Calor
- GAL Codrii de Aramă anunță lansarea sesiunii de cereri de proiecte pentru Măsura M6.A.1/6A
2 decembrie 2024
- Anunț GAL Codrii Herţei lansare apel de selecție: -nr. 4/2024 pentru Măsura 2, -nr. 4/2024 pentru Măsura 3, -nr. 8/2024 pentru Măsura 5, -nr. 2/2024 pentru Măsura 7
21 noiembrie 2024
- Primăria Mihai Eminescu cere populației să nu blocheze drumurile, astfel încât să se poată face deszăpezirea
20 noiembrie 2024
- Comunicat de presă privind demararea proiectului „Digitalizarea societatii Urban Nordic Studio SRL”
20 noiembrie 2024
- Anunț de angajare! Lanțul de benzinării Cristal Botoșani recrutează personal
19 noiembrie 2024
- Comunicat de presă: Digitalizarea afacerii Roservice
6 noiembrie 2024