Ada Macovei: „Nu cred că cineva va fi impotriva menţinerii pe funcţii a directorilor de şcoli care işi fac treaba”

Luni a fost termenul de depunere a dosarelor privind evaluarea directorilor şi directorilor adjuncţi de către inspectorii din cadrul Inspectoratului Judeţean Şcolar, astfel că pană la finele lunii in Consiliul de Administraţie al IŞJ vor fi stabilite calificativele. Practic o dată cu acest verdict, se va şti ce directori mai răman pe funcţie şi ce nu. "Nu ne dorim in mod neapărat schimbări, dimpotrivă ne dorim continuitate şi invăţămant de calitate bazat pe experienţa acumulată de directori pană acum. Dar acolo unde se vor constata abateri, vom lua măsuri de sancţionare prin diminuarea calificativului sau de inlocuire dacă va fi cazul", a declarat Ada Macovei, inspectorul general şcolar. POtrivit acesteia, in cadrul coaliţiei de guvernare la nivel de judeţ, s-a discutat faptul că este nevoie ca directorii să aibă aceeaşi culoare politică ca şi guvernarea, insă "nu cred că cineva va fi impotriva menţinerii pe funcţii a celor care işi fac treaba. Acolo unde se constată deficienţe, se poate vorbi despre apartenenţa politică a celui care va veni la conducerea unităţii şcolare respective", a mai spus Macovei.