Localităţile cu peste 2.000 de locuitori, alimentate cu apă pană in 2018, conform cerinţelor Uniunii Europene

2018 este anul pană la care Uniunea Europeană a dat termen ca toate localităţile care au peste 2.000 de locuitori să fie alimentate cu apă. La ora actuală, există mai multe surse de finanţare prin care primarii unităţilor administrativ teritoriale pot să promoveze proiecte privind alimentarea cu apă şi canalizare, printre care programe guvernamentale sau programe europene(măsura 322 a fondului european de dezvoltare rurală). "Pană in 2018 potrivit directivelor UE ar trebui ca toate localităţile peste 2.000 de locuitori să dispună de sisteme de alimentare, canalizare şi epurare a apelor. Suntem obligaţi să respectăm acest obiectiv potrivit angajamentelor asumate in raport cu UE. Foarte multe primării din judeţ au depus proiecte pentru a accesa fonduri pe măsura 322, o parte au şi reuşit, majoritatea avand proiecte pe această măsură privind alimentare cu apă", a spus Mihai Ţabuleac, preşedintele Consiliului Judeţean Botoşani.