Doi primari si-au reclamat medicii din comuna ca nu vin la program

Doi medici de familie au fost reclamaţi la Direcţia de Sănătate Publică că nu vin la program chiar de primarii localităţilor unde ei işi desfăşoară activitatea. Reprezentanţii DSP au anunţat că vor face verificări la acele cabinete, impreună cu reprezentanţi ai Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate, pentru a vedea dacă sesizările adresate de primari se confirmă sau se infirmă. "E posibil ca in unele situaţii să existe motivări pentru absenteismul de la cabinete, mă gindesc acolo unde au fost vizate anumite cabinete, că medicii au avut motive serioase pentru care au lipsit o perioadă mai lungă de timp", a precizat medicul Tamara Ciofu, directorul DSP. Aceasta spune că tocmai din acest motiv următoarele cereri primite de viitorii medici de familie pentru intrarea in sistem vor fi bine analizate.