Asociaţia pentru Protecţia Consumatorilor-Centrul Europe Direct Botoşani, in colaborare cu Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Botoşani, ia organizat azi, 3 iulie, la Tabăra "Codrii de Aramă" de la Agafton, o lecţie in aer liber pe teme de Protecţia Consumatorilor.
In cadrul activităţii, la care au participat toţi elevii veniţi in tabără, impreună cu cadrele didactice, au fost prezentate drepturile consumatorilor, in calitate de cetăţeni ai Uniunii Europene, s-a desfăşurat un concurs dotat cu mici premii şi s-au impărţit broşuri pe teme privind protecţia consumatorilor.
Radu Căjvăneanu, responsabil voluntar al Centrului Europe Direct Botoşani, care a susţinut tema, a apreciat cunoştinţele tinerilor in domeniu, indeosebi ale celor din judeţul Tulcea, care, de la fetiţa din clasa a II-a pină la adolescenţi, s-au dovedit cei mai competenţi la materia "Drepturile consumatorilor". El a mulţumit domnului Alexandru Zarug, Comisar şef al Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Botoşani şi conducerii Taberei de la Agafton pentru sprijinul acordat in organizarea evenimentului.