Pompierii au fost chemati vineri sa intervina la izbucnirea unui incendiu intr-o anexa a unei gospodarii din satul Costesti, comuna Rachiti. Spre locul indicat
s-au deplasat in cel mai scurt timp posibil doua autospeciale din cadrul
Detasamentului de Pompieri Botosani. La sosirea fortelor de interventie la
locul indicat ardeau mai multe bunuri din interiorul magaziei. O butelie
care se afla in anexa a explodat inainte de sosirea pompierilor fara sa
provoace victime. Incendiul a fost stins in mai putin de 15 minute in limitele gasite de acestia. Valoarea pagubelor au fost estimata la 2500 de lei. Incendiul a fost generat cel mai probabil de jarul nestins depozitat de proprietar, in apropierea materialelor combustibile.