Peste 100 de amenzi date de politisti in razia efectuata duminica noapte in vederea impunerii disciplinei stradale

Peste 100 de amenzi au aplicat politisti in razia efectuata duminica noapte in vederea impunerii disciplinei stradale. La aceasta actiune au participat peste 110 de efective ale poliţiei, jandarmeriei şi poliţiei comunitare. Au fostlegitimate 485 de persoane din care 134 au fost atenţionate cu privire la respectarea normelor de convieţiure socială. Totodată au fost dispersate 14 grupuri şi aplanate 9 stări conflictuale. La sediul poliţiei au fost conduse 6 persoane faţă de care s-au efectuat cercetări cu privire la evenimentele produse in noaptea de 18 spre 19 iunie. In trafic au fost controlate 384 de autovehicule, fiind ridicate 2 certificate de inmatriculare (unul pentru defecţiuni tehnice şi unul pentru lipsa asigurării obligatorii), reţinute 3 permise de conducere (2 pentru consum alcool şi unul pentru nerespectare indicaţiilor poliţistului rutier). De asemenea, au fost aplicate 107 sancţiuni contravenţionale, in valoare totală de 11.540 lei, din care 20 ca urmare a incălcării normelor de convieţuire socială şi a ordinii şi liniştii publice, 80 la regimul circulaţiei pe drumurile publice, restul fiind aplicate pentru incălcarea altor acte normative.