Sindicalistii botosaneni apreciaza gestul de onoare al ministrului Educatiei

Sindicalistii botosaneni apreciaza gestul de onoare al ministrului Educatiei, Mircea Miclea, considerindu-l fara precedent in politica romaneasca a ultimilor 15 ani. Maria Tiprigan, liderul Sindicatului Invatamintului Preuniversitar (SIP) Botosani, sustine ca prin acest gest Mircea Miclea si-a reconfirmat devotamentul fata de interesele sistemului educational si implicit fata de interesele majore ale Romaniei pe drumul integrarii europene. "Refuzul unui ministru de a mai ramine in functie in momentul in care nu i se aloca resursele financiare necesare programului propus de acesta pentru reformarea sistemului educational este de toata lauda", a precizat Maria Tiprigan. Federatia Educatiei Nationale, federatie la care este afiliat si SIP Botosani, a solicitat public fostului ministru sa-si retraga demisia, considerind ca principalul vinovat pentru situatia invatamintului romanesc este prim-ministrul Calin Popescu-Tariceanu.

Acest material poate fi preluat doar cu citarea sursei Botosaninews.ro

Exprima-ti parerea pe [email protected]