Aproximativ 70 de cadre didactice care predau in scolile din Botosani si Dorohoi au iesit, astazi, in strada, pentru a-si exprima nemultumirea fata de atitudinea de total dispret pe care Puterea o manifesta in permanenta fata de scoala romaneasca. Dascalii din Liga Sindicatelor din Invatamint Botosani au ales ca forma de protest pichetarea Prefecturii, aceasta actiune facind parte din suita de proteste care se va desfasura la nivel national pina la discutarea in plenul Parlamentului a bugetului de stat pentru invatamint. La protestul organizat, astazi, intre orele 11.00 si 12.00, nu s-au scandat lozici, protestatarii purtind doar pancarde. In jurul orei 11.30, liderii de sindicat au inaintat Prefecturii o scrisoare cu mai multe revendicari, pentru a fi inaintata forurilor superioare. Dascalii solicita alocarea prin Legea bugetului de stat pe anul 2006 a unui procent de 6% din PIB pentru invatamint, elaborarea proiectului Legii salarizarii in sistemul bugetar prin care salariile personalului din invatamint sa se dubleze pina la data de 1 ianuarie 2007, negocierea strategiei de descentralizare a invatamintului preuniversitar cu federatiile reprezentative din invatamint si legiferarea proiectului negociat numai in conditiile alocarii a 6% din PIB pentru invatamint, acordarea premiului lunar de 2% si a celorlalte premii, anulate prin ordonanta de urgenta si, nu in ultimul rind, acordarea de tichete de masa si a unui fond pentru carte de specialitate. Sindicalistii s-au aratat nemultumiti si de procentul din PIB propus pentru invatamint in proiectul legii bugetului, procent ce se mentine in limitele celui de anul trecut. "In conditiile in care se va mentine acelasi procent din PIB, se va accentua subfinantarea invatamintului romanesc, cu consecintele de rigoare, respectiv lipsa conditiilor optime pentru desfasurarea procesului instructiv-educativ, mentinerea salariilor necorespunzatoare, neplata navetei cadrelor didactice. De asemenea, in aceste conditii nu se va face nici descentralizarea invatamintului preuniversitar, in timp ce reforma din invatamint va fi lipsita de continuitate", a precizat Dan Popovici, vicepresedintele LSI Botosani. In situatia in care guvernantii nu vor acorda invatamintului un procent din PIB acceptabil, profesorii spun ca vor continua actiunile de protest care vor culmina cu greva generala.
Acest material poate fi preluat doar cu citarea sursei Botosaninews.ro
Exprima-ti parerea pe [email protected]





























