Comuna Trusesti, inconjurata, in noaptea de simbata spre duminica, de politisti

14 iunie 2009

In vederea prevenirii şi combaterii cu fermitate a actelor antisociale, in noaptea de 13 spre 14 iunie, intre orele 24.00-03.00, pe raza comunei Truşeşti, a fost organizată şi desfăşurată o amplă acţiune la care au participat poliţiştii din comună, poliţişti din cadrul Biroului de Poliţie Rurală, Serviciul de Investigare a Fraudelor şi Detaşamentul de Intervenţie Rapidă, se arata intr-un comunicat al Politiei.

Acţiunea s-a desfăşurat in colaborare cu lucrători ai ISU, DSP şi OJPC Botoşani, avind ca scop prevenirea şi combaterea faptelor cu violenţă, a celor care aduc atingere normelor de convieţuire socială, controlul tuturor autovehiculelor in zona ce a făcut obiectul acţiunii, prevenirea şi combaterea faptelor ilicite de comerţ, verificarea respectării normelor sanitare in unităţile economice precum şi a normelor de prevenire şi stingere a incendiilor in disco-baruri.

In timpul acţiunii, drumul judeţean 282, a fost blocat atit la ieşirea spre Albeşti cit şi intersecţia cu DN 29 D, fiind efectuate controale asupra tuturor vehiculelor care au circulat pe acest segment de drum. Astfel au fost controlaţi 28 de conducători de vehicule, faţă de 3 dintre aceştia fiind dispuse sancţiuni contravenţionale ca urmare a incălcării prevederilor O.U.G. 195/2002 care reglementează circulaţia pe drumurile publice.

In cele două disco-baruri care funcţionau pe raza comunei au fost efectuate vrificări cu privire la legalitatea desfăşurării activităţii. Asupra tuturor celor 526 persoane identificate in disco-baruri au fost efectuate controale corporale sumare, fiind totodată controlate şi 63 de bagaje.

In total au fost aplicate 16 sancţiuni contravenţionale in valoare totală deA� 10.870 lei.

Alte stiri

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia