Furt de apă la Postul de Poliţie din Băluşeni

Reprezentanţii Apa Grup au descoperit, in urma unor verificări făcute in teritoriu şi in urma unor sesizări, au constatat cu stupoare că tocmai cei care trebuie să asigure respectarea legii, au incălcat-o. Este vorba de Postul de Poliţie Băluşeni unde s-a descoperit că instituţia era branşată ilegal la apă. Potrivit regulamentului in vigoare a SC Apa Grup, ceea ce pot să facă reprezentanţii societăţii este punerea la plată retroactiv pe perioadă de trei ani la pauşal pe cei care erau branşaţi ilegal, şi ulterior efectuarea demersurilor pentru intrarea in legalitate, adică incheierea unui contract cu Apa Grup. "Un astfel de branşament a fost depistat la postul de poliţie Băluşeni, realizat in decembrie 2008. Problema este că nu avem cum să stabilim cu certitudine data efectuării branşamentului, insă aplicăm regulamentul trei ani pauşal. Şi acolo a fost incheiat un proces verbal de facturare retroactiv şi a fost făcut un referat referitor la branşamentul ilegal la Băluşeni şi IPJ in vederea intrării in legalitate. Era un branşament care nu este in evidenţa Apa Grup. Plangere penală nu a fost făcută incă", a declarat Albert Tănase, purtătorul de cuvant al SC Apa Grup. Potrivit acestuia au mai fost depistate o serie de branşamente ilegale atat la persoane fizice cat şi juridice, pentru care s-a demarat procedura de intrare in legalitate şi punerea la plată retroactiv. "Am incheiat cu o serie de persoane procese verbale de recunoaştere a unor debite prin aplicarea regulamentului actual care menţionează in mod clar că in momentul in care depistam un consumator fraudulos cu branşament, adică nu are contract cu noi, i se aplică pe o perioadă retroactivă de trei ani tariful in sistem pauşal. Apa Grup nu intenţionează să aplice nici un fel de sancţiune care să afecteze beneficiarul respectiv intr-un mod deosebit sau chiar plangeri sau sancţiuni penale, doar să depistăm absolut toate cazurile unde furnizarea se face in condiţii frauduloase, să incheiem contracte să remediem toate acele probleme şi să ne regăsim cantitatea de apă pe care o furnizăm", a mai spus reprezentantul Apa Grup. In acest an pană in prezent nu a fost făcută nicio plangere penală impotriva celor depistaţi că fură apă.