
Valentin Barbălată este plutonier-major la o unitate militară din municipiul Botoşani. Este un subofiţer de 44 de ani, conştiincios, prezent mereu la apel cu o ţinută impecabilă. Ca militar, respectă regulile şi lucrează cu soldaţii în spiritul ordinii şi disciplinei cazone.


Debut oficial la 33 de ani Criticii spun că jonglează cu diferite stiluri, fără să alunce în kitsch, mergând de la abordări ale artei naive, la artă modernă şi sculptură clasică în lemn. A născocit simboluri, metafore, dansuri, portrete, natură moartă, toate în lemn. Pentru un artist care a ieşit târziu „în lume“, adică după vârsta de 33 de ani, Valentin Barbălată urcă încet, dar sigur, pe scara notorietăţii. În zece ani i-au fost organizate cinci expoziţii în zona Moldovei.
„Am avut expoziţii la Muzeul Judeţean de Istorie din Botoşani, la Galeriile de Artă, la Unitatea militară din Botoşani, unde activez, şi penultima a fost la Iaşi, la «Casa Cărţii»“, contabilizează plutonierul-major. Şi ar mai fi avut multe, dar deplasările sunt scumpe.
„Este greu să faci acum o expoziţie, este costisitor. Feedback-ul a fost, în schimb, îmbucurător. Erau foarte mulţi oameni care mă întrebau «Cum vezi metaforele pe care le sculptezi în lemn? De unde viziunea aceasta?». Au fost şi oameni interesaţi să-mi cumpere lucrările“, spune cu mândrie militarul sculptor. Printre piesele de rezistenţă ale expoziţiilor sale se numără „Pescăruşul rănit“, „Puşcăria nebunilor“ şi dansurile ori îngemănările de trupuri surprinse de sculptor în lemn. A fost descoperit de un coleg de-al său, Eugen Pânzaru.

A fost ajutat şi de şefii unităţii militare la care lucrează. Una dintre expoziţii a fost organizată chiar la garnizoană, cu ocazia zilei porţilor deschise. Talentul militarului i-a impresionat pe pictorii din Botoşani, cu atât mai mult cu cât Valentin Barbălată este autodidact.
„Doar de la Dumnezeu vine talentul, nu am făcut nicio şcoală, am simţit doar că trebuie să iau dalta în mână şi să cioplesc. Nu mi-a arătat nimeni. Abia după ce a apărut internetul am apucat să caut şi eu să văd ce înseamnă sculptură, curente artistice“, istoriseşte militarul.
A avut „pornirea“ către lemn datorită tatălui său, care este tâmplar.
„Tata nu poate să se despartă de lemn sub nicio formă. El lucrează cu geamuri, uşi, nu face sculptură. Spune că niciodată nu ar putea face ce fac eu. La început, zicea că n-am să am ce face cu lucrările acestea, acuma îi plac şi le apreciază“, adaugă sculptorul.
Sursa: Adevărul