Noua lege a salarizarii unice a personalului bugetar a capatat o prima forma

prezentantii ministerelor si sindicatelor au reusit sa redacteze o prima forma a proiectului de lege privind salarizarea unica. De asemenea, au fost facute propuneri privind salariile pe care le vor avea diversele categorii de bugetari. Astfel, cel mai mare salariu, de 9.000 lei, il vor avea presedintele tarii, presedintii Parlamentului si presedintii Curtii Constitutionale si Inaltei Curti.

Presedintele va avea un salariu de 9.000 de lei

Potrivit grilei, premierul va avea un salariu de 8.700 de lei. Vicepresedintele Camerei Deputatilor si vicepresedintele Senatului, precum si vicepremierul vor avea cate 8.400 de lei. Secretarii si chestorii Senatului vor castiga cate 8.220 de lei. Senatorii si deputatii vor avea un salariu de 7.770 lei. Salariul ministrilor va fi de 8.220 lei, iar cel al secretarilor de stat va fi la nivelul parlamenatarilor, adica 7.770 lei.

In aceste conditii, primul ministru va castiga 14,5 salarii minime pe economie, vicepremierul va avea un coeficient de 14, parlamentarii si secretarii de stat vor avea 12,95 salarii medii, iar ministrii si presedintii comisiilor permanente din Parlament cate 13,7 salarii medii. De asemenea, judecatorii de la Inalta Curte de Casatie si Justitie vor avea 12,25 salarii minime, iar Procurorul general al Parchetului de pe langa ICCJ cate 12,75 salarii. Procurorul general de Curte de Apel si procurorii de la Parchetul de pe langa Inalta Curte vor castiga cate 10,10 salarii minime pe economie. Salariile presedintilor de tribunal, judecatorilor si procurorilor de la Curtea de Apel vor avea 9,5 salarii minime pe economie. Un procuror sef de birou va castiga 9,25 salarii, iar judecatorul de tribunal va castiga 9 salarii minime.

La urmatoarea intalnire a grupului de lucru urmeaza sa fie analizate propunerile tuturor ministerelor in vederea completarii grilei de salarizare.

Sporurile vor reprezenta 30% din veniturile angajatilor de la stat

Potrivit actului normativ, functiile bugetarilor vor fi echivalate pe trei nivele. Mai mult, sporurile vor reprezenta 30% din veniturile angajatilor de la stat, informeaza Realitatea Tv.

Vezi atasat textul integral al proiectului Legii salarizarii unice. (Sursa: www.juridice.ro).

Bugetarii nu vor pierde din sporuri, dar vor fi la mana angajatorilor. Sporurile vor reprezenta 30% din veniturile angajatilor de la stat, iar salariul de baza va reprezenta 70% din venituri. Potrivit Realitatea TV, acesta este unul dintre principiile legii unice de salarizare pe care grupul de lucru reunit joi a reusit sa o redacteze intr-o prima forma.

Functiile bugetarilor – echivalate pe trei nivele

Functia de medic primar de clinica este echivalenta cu cea de conferentiar in Ministerul Educatiei, cu cea de maior in Ministerul Apararii, cea de consilier superior in Ministerul Finantelor, cu cea de judecator de tribunal, consilier probatiune si cea de asistent judiciar in Ministerul Justitiei, cea de consul in Ministerul de Externe, cea de artist liric de opera in Ministerul Culturii si cu cea de consilier superior in Agentia Nationala a Functionarilor Publici.

Functia de profesor gradul II de liceu cu vechime intre 6 si 10 ani este echivalenta cu cea de inspector in Ministerul de Interne, cu cea de locotenent cu studii superioare de lunga durata si masterat in Ministerul Apararii, cu cea de expert principal si cea de expert vamal principal in Ministerul Finantelor, cu cea de grefier gradul II cu functii superioare din Ministerul Justitiei, cu cea de consilier de relatii gradul III din Ministerul de Externe, cu cea de muzeograf gradul II si cu cea de preot de parohie din Ministerul Culturii, cu cea de farmacist si cu cea de fiziokinetoterapeut din Ministerul Sanatatii, cu cea de expert principal, consilier juridic principal si cu cea de auditor principal din Agentia Nationala a Functionarilor Publici.

Functia de referent superior in minister si cu studii medii este echivalenta cu cea de agent de politie debutant in Ministerul de Interne, cu cea de secretar de scoala si cu cea de pedagog din Ministerul Educatiei, cu functiile corespunzatoare gradelor de soldat si gradat voluntar si cea de referent pentru personalul civil din Ministerul Apararii, cea de grefier cu studii medii din Ministerul Justitiei, cea de curier de relatii gradul II din Ministerul de Externe, cu cea de statistician si cea de medic laborant din Ministerul Sanatatii si cu cele de referent superior din Ministerul Culturii si Agentia Nationala a Functionarilor Publici.

Proiectul trebuie finalizat pana pe 20 iunie

Guvernul isi asuma raspunderea in Parlament pe legea unica a salarizarii. De altfel, premierul Emil Boc incearca sa grabeasca elaborarea legii, cerand ca discutiile pe marginea proiectului sa fie finalizate pana pe 20 iunie, pentru ca pana pe 30 iunie sa poata fi propus in Parlament. Imediat dupa finalizarea discutiilor, proiectul va intra in sedinta de Guvern.