Trei directori ai actualei guvernări care au susţinut examen la Bucureşti au primit numirile oficial

La inceputul acestei săptămani au ajuns la Botoşani primele numiri pe funcţiile de conducere de la nivelul instituţiilor deconcentrate. Astfel că trei dintre oamenii actualei coaliţii de guvernare au fost numiţi oficial pe funcţie şi şi-au intrat in atribuţii. Este vorba de social-democratul Marius Budăi(director coordonator Agenţia pentru Prestaţii Sociale), social-democratul Ovidiu Micuţaru(director coordonator Inspectoratul Teritorial de Muncă) şi social-democratul Branduşa Bucşă(director adjunct Inspectoratul Teritorial de Muncă). "Aşteptăm să completăm lista, pentru că mai mulţi directori au fost chemaţi la Bucureşti in această perioadă pentru semnarea contractelor de management. Sperăm ca pană la finele săptămanii, cel tarziu săptămana viitoare, să intrăm in posesia tuturor documentelor. Cei numiţi işi pot lua in primire instituţiile fără nici un fel de probleme, am luat decizia de a nu face, cel puţin din partea subsemnatului instalări oficiale. Ei au fost numiţi prin ordin, ştiu foarte bine la ce au venit şi nu trebuie duşi de manuţă la instituţii", a declarat prefectul Cristian Roman.