O fetita a fost adusa pe lume, sambata seara, intr-un moment deosebit de fericit pentru mama ei, in momentul cand era… mireasa. S-a intamplat in noaptea de sambata spre duminica, pe mama luand-o durerile de nastere cand petrecea cu nuntasii. Rudele au luat-o pe mireasa cu o masina pentru a o aduce la un Maternitate, insa micuta din pantece s-a aratat grabita, venind pe lume in masina care se indrepta spre spital.
Tanara mireasa a intrat in travaliu pe cand se afla la petrecerea prin care isi unea destinul cu cel al tatalui copilului pe care il asteapta. Nu a apucat sa incheie petrecerea dupa parcursul traditional al unui astfel de eveniment, ajungand la Maternitate in rochia de mireasa, cu copilul in brate. Evenimentele parca desprinse dintr-un film au avut-o ca protagonista pe o femeie in varsta de 19 ani din satul Victoria, comuna Hlipiceni. Sambata seara, Oana Sulugiuc se afla intr-un moment deosebit de fericit al vietii sale, nebanuind ca in aceeasi seara avea ca fericirea sa i se implineasca si cu aducerea pe lume a primului sau copil. Desi, cu siguranta, nu asa programase sirul evenimentelor, micuta pe care o purta in pantece a decis altfel, facandu-si intrarea in lume cu tam-tam, inainte cu doua luni de soroc. Nimeni nu se astepta la o asa intorsatura a lucrurilor. Tanara si familia sa stiau ca pruncul avea sa vina peste doua luni, interval de siguranta luat in considerare la organizarea petrecerii. Oana le-a dat insa, pe neasteptate, vestea ca se simte rau. La inceput toti au crezut ca este o alarma falsa, dar contractiile pe care le simtea tanara i-au decis pe mire si celelalte rude apropiate sa ia hotararea de a duce mireasa la cel mai apropiat dispensar. Au urcat-o intr-o masina si pe drum au auzit si scancetele celui mic. Pentru ca nasterea nu mai putea sa fie amanata, soferul a parcat masina in fata cabinetului medical din Lunca, unde tanara a nascut, ajutata de o asistenta medicala din localitate. Pentru ca mama nu mai putea sa fie transportata cu o masina obisnuita, iar fetita putea sa fie pusa in pericol de un drum pana la Botosani, rudele miresei au chemat o ambulanta, care le-au transportat pe ambele in bune conditii la Spitalul de Obstetrica si Ginecologie Botosani. "Initial nu am inteles ce s-a intamplat. Am vazut ca se chinuiau sa-i dea jos coronita din cap si nu puteau. Dupa aceea am vazut ca era imbracata in alb. Apoi am aflat ca ea venise tocmai de la nunta ei. Atunci s-a nimerit sa-i vina sorocul. Cand am preluat-o noi din fata cabinetului, deja nascuse. Am adus-o la Maternitate si medicul de garda nu intelegea ce s-a intamplat. A intrebat-o cine a taiat buricul copilului. A spus ca asistenta, cu foarfecul", a povestit asistentul echipajului ambulantei care a adus-o pe Oana Sulugiuc la spital. Desi conditiile in care a avut loc nasterea, in timpul nuntii, iar locul nasterii de asemenea nu era unul dintre cele mai prielnice, din fericire, atat proaspata sotie si mamica dar si fetita ei se simt bine, ambele fiind monitorizate de medici. "Este vorba de o sarcina de sapte luni, atat mama cat si fetita se simt bine amandoua. Nasterea a avut loc propriu-zis intr-o masina personala in fata unui dispensar din Lunca. Fetita are un kilogram si 250 de grame, este in stare buna, amandoua vor mai ramane internate pentru a fi tinute sub supraveghere", a declarat Maria Olaru, directorul Spitalului de Obstetrica si Ginecologie Botosani. Medicii cred ca emotiile unui astfel de eveniment, stresul generat de pregatirea nuntii, oboseala care se instaleaza in astfel de imprejurari i-au determinat tinerei declansarea nasterii premature