Patriarhia Romana face apel la respectarea simbolurilor religioase, dupa devastarea Cimitirului Evreiesc din Botosani

Patriarhia Romană a luat act cu ingrijorare de recentele fapte de vandalism petrecute in Cimitirul evreiesc din oraşul Botoşani, indreptate impotriva unui simbol al Cultului Mozaic, cult religios tradiţional, recunoscut in Romania, se arata intr-un comunicat al institutiei.
"Ingrijorarea noastră este atit de ordin principial – al libertăţii religioase şi al demnităţii umane, cit şi de ordin pastoral, intrucit o mulţime de pelerini ortodocşi romani vizitează Ţara Sfintă şi Mormintul Mintuitorului Iisus Hristos de la Ierusalim. Aceste pelerinaje contribuie la apropierea dintre popoarele noastre, roman şi evreu, şi la cultivarea respectului reciproc in afirmarea identităţii religioase şi cultural etnice", se mai arata in comunicat.
Patriarhia considera ca "astfel de gesturi, precum cel al profanării mormintelor unor culte religioase, nu contribuie la promovarea unui climat de pace şi armonie, ci, dimpotrivă, creează tulburare şi neincredere, fiind contrare şi Legii cultelor din Romania. Sperăm ca astfel de gesturi să nu se mai repete, ţinind seama de principiul religios toate cite voiţi să vă facă vouă oamenii, asemenea şi voi faceţi lor, că aceasta este Legea şi proorocii" şi de cel al bunului simţ: ce ţie nu-ţi place, altuia nu face!".
Recent, aproximativ 25 de pietrec funerare de pe mormintele din Cimitirul Evreiesc au fost sparte de persoane inca necunoscute.