Proiectul existent pentru modernizarea vămii de la Rădăuţi Prut va fi revizuit

Reprezentanţii Consiliului Judeţean Botoşani intenţionează să se deplaseze la inceputul acestei săptămani la Rădăuţi Prut pentru a vedea in ce măsură proiectul deja existent pentru modernizarea vămii de la Rădăuţi Prut-Lipcani poate fi adus intr-o zonă eligibilă. Proiectul are o valoare de şapte milioane de euro, insă deocamdată autorităţile judeţului nu ştiu dacă acesta se incadrează in finanţarea dată de Uniunea Europeană in programul trilateral Ucraina-Romania-Republica Moldova. "Aşteptăm ghidul de finanţare despre care am inţeles că va aparea prin luna mai sau iunie şi să ne pregătim din timp să vedem in funcţie de ghidul de finanţare care este valoarea maximă eligibilă şi cum putem găsi soluţii ca parte din proiect să-l finanţăm pe acel program", a declarat Cristian Achiţei, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Botoşani. Aducerea banilor europeni este cu atat mai necesară cu cat o asemenea investiţie nu poate fi suportată din bani de la bugetul local.