Ziua de 23 aprilie, in care crestinii il sarbatoresc pe Sfintul Mare Mucenic Gheorghe, patronul spiritual al municipiului resedinta de judet, este marcata, ca in fiecare an si de catre persoanele private de libertate aflate in custodia Penitenciarului Botosani. Astfel, incepind cu orele 9, in capela unitatii de detentie a fostA oficiata slujba religioasa specifica acestei mari sarbatori crestine, cu participarea benevola a persoanelor private de libertate. La sfirsitul slujbei, preotul capelan va sustine o prelegere referitoare la viata si faptele Sfintului, precum si la obiceiurile, semnificatia si importanta acestei sarbatori in traditia ortodoxa.
Incepind cu orele 11,00 clubul din incinta penitenciarului a fost gazda unui concert sustinut de trupa Jail Project, deja consacrata in rindul persoanelor care executa pedepse privative de libertate in unitatea botosaneana.
Infiintata de la inceputul anului 2008 si avind initial in componenta trei persoane private de libertate, trupa JAIL PROJECT si-a facut simtita prezenta in cadrul manifestarilor organizate in Penitenciar, participind la numeroase spectacole prezentate colegilor de detentie si nu numai. In prezent, fondatorilor trupei li s-au alaturat alti trei membri ( un solist vocal si doi instrumentisti- trompeta si fluier), fapt care se reflecta in cresterea calitatii si diversitatii repertoriului muzical al acesteia, se precizeaza intr-un comunicat al Penitenciarului Botosani.