Compartiment de control şi monitorizare trafic in cadrul Direcţiei Judeţene de Drumuri şi Poduri Botoşani

Executivul Consiliului Judeţean Botoşani intenţionează să reorganizeze unitatea subordonată, Direcţia Judeţeană de Drumuri şi Poduri (DJDP) in sensul infiinţării unui nou compartiment de Control şi Monitorizare a Traficului. Acest lucru va fi posibil cel mai sigur după şedinţa de Consiliu Judeţean de la finele lunii, pe 29 aprilie, cand va fi validat noul director executiv al DJDP, Romeo Caciuc şi va fi aprobat şi regulamentul de trafic. In primă fază, intre 3-5 angajaţi vor fi redistribuiţi din alte compartimente in urma reorganizării organigramei, ulterior urmand să se mai completeze compartimentul cu peste 10 salariaţi. "Practiv va exista un compartiment distinct care va controla şi monitoriza traficul, se va ocupa de cantare, de siguranţa circulaţiei-indicatoarele rutiere, controlul şi aplicarea amenzilor", a declarat Cristian Achiţei, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Botoşani.