Corpul neinsufletit al lui Ladislau Szente, transportat la Tirgu Mures

Corpul neinsufletit al fostului director al Maternitatii din Botosani, medicul Ladislau Szente, a fost transportat, in Noaptea Invierii, de la Botosani la Tirgu Mures, unde urmeaza a fi inmormintat. Desi toata viata a trait la Botosani, familia lui Szente a decis ca trupul sau sa fie ingropat in localitatea natala, acolo unde sunt doua surori de-ale sale. Medicii din Botosani, care l-au cunoscut indeaproape pe fostul sef al Maternitatii, se vor deplasa la Tirgu Mures cu un autocar, pentru a participa la funeraliile de marti.