Pact naţional pentru autonomie locală

27 martie 2009

Reprezentanţii filialei judeţene a Asociaţiei Comunelor din Romania (ACoR), s-au intalnit vineri cu o parte din parlamentarii judeţului pentru a le cere acestora să semneze Pactul naţional pentru autonomie locală, document de referinţă pentru acţiunile referitoare la descentralizare şi la creşterea capacităţii adminstrative a autorităţilor locale. La intalnire au participat doar doi parlamentari, deputaţii PNL Florin Ţurcanu şi Neculai Rebenciuc, un al treilea deputat, Cătălin Buhăianu, fiind plecat in străinatate a fost repezentat de către şeful cabinetului său. Au mai participat la intrunire prefectul judeţului, Cristian Roman, şi preşedintele Consiliului Judeţean, Mihai Ţabuleac. Preşedintele filialei judeţene a Asociaţiei Comunelor din Romania (ACoR), Vasile Capotă, le-a cerut parlamentarilor, indiferent de coloratura politică, să se angajeze să respecte şi să contribuie pentru punerea in aplicare a Agendei comunelor din Romania. De asemeni primarii cer intalniri semestriale cu parlamentarii pentru analiza modului de ducere la indeplinire a problematicii cuprinse in pactul semnat.

Alte stiri

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia