Zeci de botosaneni au ajuns la spital din cauza ca au tinut post

Zeci de botosaneni au ajuns la spital, slăbiţi după zilele in care s-au abţinut de la carne, lapte şi ouă. Majoritatea pacienţilor sunt bătrini, care şi aşa au sănătatea precară, dar şi adolescentele. Medicii, dar şi preoţii, avertizează că postul exagerat poate duce la imbolnăvire. Pacientii, preponderent femei, au acuzat astenie, fatigabilitate şi leşin legate de perioada postului. "Bătrinii sunt cei predispuşi, in general cei cu boli cronice care nu-şi iau tratamentul şi care ţin post. Unii nu iau nici măcar tratamentul lor de bază şi automat apar tulburările. O altă categorie sunt adolescentele care au lipsă de calciu şi care au ajuns la spital după ce au ţinut post", a precizat Monica Delia Kummel, medic pe secţia de urgenţă a Spitalului Judeţean. Tinerele care au ajuns la spital prezentai stări lipotimice din cauza dezechilibrelor alimentare din aceasta perioadă. "Ajung cu senzaţii de nod in git, cu palpitaţii, stare de leşin. In general persoanele tinere sunt perfuzate, apoi dăm recomandarea să renunţe la post şi recomandările terapeutice necesare", a mai spus Monica Delia Kummel. Preoţii ii sfătuiesc pe oameni să nu exagereze cu postul dacă nu au puterea fizică necesară. Preotul Grigore Diaconu spune ca Biserica da dezlegare pentru oameni bolnavi, copii şi bătrini.