Igienizarea terenurilor prin arderea vegetaţiei uscate, gunoaielor, deşeurilor sau a altor materiale combustibile fără respectarea normelor de prevenire şi stingere a incendiilor, precum şi lăsarea aparatelor electrice sub tensiune au provocat duminică, 22 martie, 4 incendii in doar citeva ore.
Prima intervenţie a avut loc pe un cimp din satul Orăşeni Vale, comuna Curteşti, unde ardea vegetaţia uscată. Deoarece exista pericolul propagării şi la padurea din apropiere iar drumul spre focar era greu accesibil pompierii au fost nevoiţi să acţioneze cu mijloace de primă intervenţie (mături, cazmale). Cu toate impedimentele, s-a reuşit lichidarea incendiului in mai puţin de o oră, inainte ca acesta să se extindă la pădure. A fost distrusă vegetaţia uscată de pe 4 hectare.
La ora 14.58, abia intorşi de la Curteşti, pompierii au plecat untr-o nouă misiune de salvare a vieţii şi bunurilor materiale. Solicitarea a venit din partea Aglaiei T., din satul Rădeni, comuna Frumuşica, al cărei dormitor a fost cuprins de flăcări cel mai probabil din cauza unui televizor uitat in priză. Incendiul a fost stins inainte de a se extinde la celelalte incăperi. Prin intervenţia pompierilor, ajutaţi de membrii serviciului voluntar pentru situaţii de urgenţă din oraşul Flăminzi, au fost salvate bunuri materiale in valoare de 50.000 de lei. Flăcările au distrus televizorul color, materiale textile şi 3 m.p. din tavanul de lemn al camerei, pagubele fiind estimate la 1.000 de lei.
La ora 15.47 Virgil D., din comuna Roma a solicitat sprijinul pompierilor după ce un foc aprins pentru a distruge vegetaţia uscată de pe un teren viran din localitatea Cotirgaci s-a extins pe o suprafaţă de 4 ha.
Bărbatul era speriat că incendiul s-ar putea extinde la livada din imediata apropiere. Un echipaj din cadrul Detaşamentului de Pompieri Botoşani s-a deplasat la locul intervenţiei in cel mai scurt timp. Pentru localizarea incendiului la distanţă de livadă au fost trasate brazde cu plugul. Incendiul a fost lichidat in mai puţin de o oră, nefiind inregistrate pagube materiale.
La ora 22. 00, pompierii din cadrul Detaşamentului de Pompieri Botoşani au fost solicitaţi să intervină pentru stingerea unui incendiu de vegetaţie uscată de pe un teren viran din comuna Cristeşti. Lupta cu flăcările a durat aproximativ o oră fiind impiedicată extinderea incendiului la proprietăţile invecinate. A fost distrusă vegetaţia uscată de pe 3 hectare.
Intervenţia promptă a pompierilor luni dimineaţă a făcut ca un incendiu izbucnit pe casa scării unui bloc de garsoniere din municipiul Botoşani să fie stins inainte de a produce pierderi de vieţi omeneşti şi pagube materiale. Astfel au fost salvate proprietăţile locatarilor, valoarea bunurilor protejate de foc fiind estimată la 100.000 de lei.
Pentru evitarea producerii unor incendii ca urmare a igienizării terenurilor prin arderea resturilor vegetale se impune colectarea in grămezi a vegetaţiei uscate in cantităţi astfel incit arderea să poată fi controlată. Este interzisă executarea arderii in zone care permit
propagarea focului la fondul forestier sau de construcţii, ori la reţelele electrice, de comunicaţii, conductele de transport gaze naturale, produsele petroliere ori alte bunuri materiale combustibile. Se recomandă, de asemenea, curăţarea de vegetaţie a suprafeţei din jurul fiecărei grămezi pe o distanţă de 5 metri şiA� desfăşurarea arderii numai pe timp de zi. Mai mult decit necesare sunt asigurarea mijloacelor şi materialelor pentru stingerea eventualelor incendii, supravegherea permanentă a arderii şi stingerea totală a focului inainte de părăsirea locului arderii.
Reamintim cetăţenilor că arderea miriştilor, stufărişurilor sau vegetaţiei ierboase se realizează numai după indeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii:
– obţinerea permisului de lucru cu foc eliberat de primării;
– obţinerea acceptului autorităţii competente pentru protecţia mediului;
– informarea serviciilor publice comunitare pentru situaţii de urgenţă;
– realizarea măsurilor ce se impun pentru impiedicarea propagării focului la vecinătăţi, asigurindu-se supravegherea permanentă a arderii.