305 amenzi aplicate de poliţiştii botoşăneni in ultimele trei zile

Poliţiştii botoşăneni continuă acţiunile specifice pentru creşterea gradului de siguranţă al cetăţenilor, pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale şi asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică.

In perioada 13 – 15 martie a.c. au fost organizate la nivelul judeţului acţiuni ce au avut ca obiectiv asigurarea respectării legii, intărirea prezenţei echipelor de patrulare in zonele de interes operativ pentru prevenirea activităţilor infracţionale şi aplicarea cu fermitate a prevederilor legale faţă de persoanele ce le incalcă.

Astfel, peste 475 de poliţişti din cadrul structurilor de ordine publică, poliţie rutieră, investigaţii criminale, investigarea fraudelor, intervenţie rapidă au efectuat in ultimele trei zile 284 acţiuni şi controale, aplicind cu fermitate sancţiuni persoanelor depistate in ilegalitate. O parte dintre aceste activităţi au fost desfăşurate in cooperare cu efective de jandarmi şi poliţie de frontieră.

Acţiunile şi controalele efectuate de poliţişti au urmărit prevenirea şi combaterea infracţiunilor comise cu violenţă in zona pieţelor, barurilor, discotecilor, locurilor de cazare şi a altor locuri pretabile la comiterea de fapte antisociale, precum şi depistarea persoanelor şi bunurilor urmărite in temeiul legii.

Totodată, acţiunile desfăşurate pe diverse domenii de activitate, au vizat asigurarea respectării prevederilor legale in ceea ce priveşte regimul juridic al armelor şi muniţiilor, aplicarea cu fermitate a prevederilor legale faţă de persoanele ce le incalcă.

Poliţiştii au aplicat 305 sancţiuni contravenţionale, in valoare totală de 61.685 lei şi au confiscat bunuri in valoare totată de 14.929 lei.

Dintre sancţiunile contravenţionale aplicate, 109 s-au datorat incălcării prevederilor Legii nr. 61/1991 care reglementează convieţuirea socială, ordinea şi liniştea publică.

Totodată au fost constatate 25 de infracţiuni, 10 dintre acestea fiind constatate in flagrant de către poliţişti.


Ca urmare a acţiunilor desfăşurate au fost identificate 74 de persoane suspectate de comiterea unor infracţiuni, cu privire la care se efectuează cercetările specifice in vederea stabilirii şi probării vinovăţiei.