Aproximativ 70 de angajaţi ai Spitalului Judeţean au dat conducerea in judecată pentru acordarea unor sporuri

Aproximativ 70 de angajaţi ai Spitalului Judeţean au dat conducerea in judecată pentru acordarea unor sporuri de care au fost privaţi. Este vorba de acordarea unor sporuri prevăzute in codul muncii şi contractul colectiv de muncă şi care anterior anului 2008 nu le-au fost acordate. "Incepind cu 2008, au fost acordate toate sporurile in instituţie. Sunt insă persoane, şi aici este vorba de cadre medicale care au fost in creşterea copilului şi care după naştere aveau dreptul la o indemnizaţie egală cu un salariu. Din lipsă de fonduri, anterior anului 2008 nu s-au acordat aceste drepturi băneşti prevăzute şi in contractul colectiv de muncă", a precizat Victor Niţu, juristul Spitalului Judeţean. Printre cei aproape 70 de salariaţi care au chemat la bară conducerea se numără şi foşti salariaţi care, aveau dreptul la ieşirea din activitate de o indemnizaţie egală cu un salariu. Procesul s-a judecat intr-o primă etapă la Tribunalul Botoşani care a dat ciştig de cauză angajaţilor unităţii spitaliceşti. Conducerea Spitalului Judeţean a făcut recurs la Curtea de Apel Suceava iar la ora actuală procesul incă se judecă.