Proiect privind integrarea socio-profesionala a persoanelor cu dizabilitati

Fundatia "Alaturi de Voi" Romania in parteneriat cu Fundatia Serviciilor Sociale Bethany, Fundatia Children on the Edge Romania si Fundatia Star of Hope Romania va lansa proiectului "E timpul pentru o schimbare!". Proiectul cu o durata de 10 luni este finantat de Uniunea Europeana prin programul PHARE cu suma de 81.520 euro si cofinantat de Fundatia "Alaturi de Voi" Romania cu 10.000 euro. Proiectul vizeaza integrarea socio-profesionala a persoanelor cu dizabilitati, inclusiv HIV/SIDA, din judetele Iasi, Botosani, Vaslui, Constanta si Mures. Nevoia implementării acestui proiect rezultă din mai multe motive: persoanele cu dizabilitati, inclusiv HIV/SIDA, se confrunta cu lipsa de informatii in ceea ce priveste drepturile de care beneficiaza, autoritatile nu promoveaza fata de angajatori beneficiile sociale ale incadrarii in munca a persoanelor cu dizabilitati, iar la nivelul angajatorilor exista un dezinteres pentru utilizarea acestei forte de munca. In cadrul proiectului in cele cinci judete de implementare va fi derulata o campanie media, vor fi organizate 16 sesiuni de informare la care vor participa 400 de persoane cu dizabilitati, inclusiv HIV/SIDA, 5 dezbateri la care vor participa autoritati, agenti economici şi reprezentanţi ai altor ONG-uri care activează in domeniu, se va asigura transferul know how prin facilitarea de vizite la ateliere de terapie ocupationala/unitati protejate – modele de succes privind integrarea in munca a persoanei cu dizabilitati, va fi creat un site-spatiu de dialog pe problematica integrarii socio-profesionale a persoanelor cu dizabilitati.