Prin intermediul structurilor de ordine publică, pe raza judeţului Botoşani, sub coordonarea Direcţiei Poliţiei de Ordine Publică din cadrul IGPR, au fost intensificate activităţile de control la unităţile financiar-bancare, casele de schimb valutar şi amanet, in scopul asigurării respectării prevederilor Legii nr. 333/2003 şi ale H.G. nr.1010/2004, se arata intr-un comunicat al Politiei.
Acţiunile poliţiştilor urmăresc modul in care este organizată paza umană de către conducătorii unităţilor, existenţa, actualitatea şi respectarea planului de pază, precum şi gradul de instruire şi pregătire a personalului de pază aflat in serviciu.
Totodată, acţiunilor specialiştilor din poliţie urmăresc modul in care se realizează protecţia electronică a locurilor de depozitare a valorilor, respectiv existenţa sistemelor electronice de alarmare şi supraveghere video, legalitatea instalării, menţinerea in stare de funcţionare şi modul efectiv de utilizare a acestora, asigurarea monitorizării şi a modului de intervenţie in cazul alarmelor la efracţie, modul de asigurare a protecţiei electronice şi mecanice a incăperilor in care sunt depozitate valorile monetare, existenţa caselor de bani pentru depozitarea numerarului pe timpul nopţii şi fixarea in pardoseală sau zid a acestora.
Respectarea prevederilor legale in ceea ce priveşte transportul valorilor monetare se află in atenţia poliţiştilor care efectuează controale, aceştia urmărind modalitatea efectivă de realizare a transportului de valori, mijloacele auto folosite la transport (certificarea blindatelor, dotare, amenajare), dotarea agenţilor de pază cu armament şi muniţie, mijloace de autoapărare şi de comunicaţii, portul uniformei şi insemnelor specifice.
Controalelor poliţiştilor au in vedere şi instruirea personalul de pază aflat in serviciu, in vederea creşterii vigilenţei şi capacităţii de reacţie, precum şi a personalului care derulează operaţiuni cu numerar, in vederea respectării procedurilor legale de manipularea, depozitarea şi transportul valorilor monetare.
* * *
– in urma controalelor efectuate pină in prezent, la două unităţi bancare de pe raza municipiului Dorohoi, s-a constatat că nu erau intocmite proiecte pentru instalarea sistemelor tehnice de alarmare şi televiziune cu circuit inchis iar casele de bani nu erau prevezute cu detectoare de vibraţii. Pentru neregulile constatate, unităţile bancare au fost sancţionate contravenţional conform Legii nr. 333/2003, fiind totodată stabilite termene pentru remedierea acestora.
– Nereguli au fost constatate şi la două unităţi bancare de pe raza oraşului Ştefăneşti. Astfel, una dintre unităţile bancare avea montat un aparat bancomat care nu era incastrat in pardoseală sau zid conform prevederilor legale iar cealaltă unitate bancară nu era conectată la un dispecerat de monitorizare şi nu deţinea pază umană. Ambelor unităţi bancare le-au fost stabilite termene concret pentru remedierea neregulilor constatate.
– in urma controlului efectuat la o casă de schimb valutar din municipiul Botoşani, s-a dispus sancţionarea contravenţională a administratorului societăţii intrucit unitatea nu avea montate geam antiglonţ şi sertar de preluare indirectă a valorilor, cu toate că societatea avea achiziţionate aceste dispoziţive de pază.
– La două case de amanet aparţinind aceleiaşi societăţi comerciale din municipul Dorohoi, s-a constatat că transportul de valori se efectua fără insoţitor, motiv pentru care reprezentantului legal al societăţii i-a fost acordat un termen de 15 zile pentru contactarea unei societăţi autorizate de pază in vederea insoţirii transporturilor de valori.
Nereguli au fost constatate şi la un alt punct de lucru al aceleiaşi societăţi, care funcţionează pe raza oraşului Darabani, unde sistemul de alarmare nu era conectat la vreun dispecerat de monitorizare, autorizat de către organele de poliţie. in vederea remedierii acestei nereguli, administratorului societăţii i-a fost stabilit un termen de 15 zile.
Poliţiştii vor continua verificările şi in perioada următoare şi vor sancţiona cu fermitate unităţile controlate in cazul in care se constată nerespectarea prevederilor Legii nr. 333/2003 şi H.G. nr.1010/2004.