Nokia va oferi antivirus pe anumite telefoane mobile

Nokia a realizat un contract cu Symantec prin care se incearca securizarea telefoanelor mobile fata de atacurile cu virusi. Nokia are in plan echiparea telefoanelor inteligente Series 60 cu aplicatia antivirus Symantec Mobile Security. Softul va preveni atacurile ce pot compromite anumite date personale din telefon, ca de exemplu lista de contacte pe care utilizatorii o stocheaza pe aceste tipuri de aparate.
Telefoanele inteligente dispun de o serie de caracteristici precum clienti de e-mail si navigatoare web, care le fac mai vulnerabile la atacuri.
Virusii destinati telefoanelor celulare deocamdata nu sint semnificativi, insa numarul acestora poate escalada rapid, sustin expertii in securitate. Cu toate acestea, firma de consultanta Gartner a anuntat recent ca previziunile cu privire la un virus sau vierme cu raspindire rapida pe telefoanele mobile are o probabilitate scazuta de aparitie inainte de 2008. Agora News