Căldură pe datorie la Grupul Şcolar de la Şendriceni

Elevii de la Grupul Şcolar Şendriceni au inceput noul semestru şcolar in căldură. Conducerea unităţii precum şi primarul localităţii au făcut demersuri săptămana trecută la Consiliul Judeţean şi la Finanţe pentru a obţine sumele necesare achizionării de combustibil pentru incălzirea sălilor de clasă. In ceea ce priveşte punctul de vedere al celor de la Fisc, o sumă atat de mare,peste 700 de milioane de lei vechi nu putea fi dată pentru că se risca neincadrarea in bani, mai ales că bugetul pe 2009 nu a fost incă fundamentat. Reprezentanţii CJ au declarat că la nivel local trebuie să se găsească soluţii. "Cei de la Trezorerie spun că suma de care era nevoie e mare şi există riscul să nu se incadreze in limita bugetară pentru 2009 şi atunci i-am sfatuit să caute soluţii pe plan local. In ceea ce mă priveşte, sesizat fiind, am analizat situaţia de acolo şi nu cred că este normal să se lucreze in două sedii,la Şendriceni şi Dorohoi, de ce incălzesc două case", a spus Mihai Ţabuleac preşedinte CJ Botoşani. Problema s-a rezolvat in sensul că s-a achiziţionat combustibil pe datorie.