Zeci de soferi sanctionati in urma unei razii a Politiei in zona Dorohoi

9 februarie 2009

Peste 20 de soferi au fost amendati sau s-au ales cu dosare penale, in urma unei razii a Politiei in zona Dorohoi, desfarusata in scopul impunerii unui climat de disciplină in trafic.

In nopţile de 6 spre 7 şi 7 spre 8 febrarie, pe raza municipiului Dorohoi s-a organizat o acţine la care au participat 6 lucrători de poliţie rutieră şi 4 poliţişti din cadrul compartimentului de siguranţă publică, fiind organizate 8 filtre prin care au fost controlate 62 autovehicule şi legitimate 71 de persoane. Totodată au fost testaţi cu aparatul etilotest 38 conducători auto".

In cadrul acţiunii au fost constatate 3 infracţiuni de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice de către persoane ce aveau alcoolemii peste limita legală, fiind aplicate 20 sancţiuni contravenţionale in valoare totală de 1520 lei

Alte stiri

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia