Zeci de milioane de lei decontati de Spitalul Judetean pe tratamentele unor pacienti

Zeci de milioane de lei decontati de Spitalul Judetean pe tratamentele unor pacienti. Potrivit reprezentanţilor Spitalului Judeţean, acest decont, unul dintre cele mai mari din spital, a fost inregistrat in lista de agresiuni şi accidente rutiere. "In momentul in care se pune viaţa in pericol, costul pe un pacient pot fi foarte mare. Acestuia i se administrează orice tratament pentru a fi salvat. A fost un pacient anul trecut care a stat internat peste o lună şi a necesitat un tratament de peste 100 de milioane de lei", a declarat un medic din cadrul unităţii spitaliceşti. Tratamentele la acest capitol, respectiv agresiuni şi accidente rutiere, au mers de la 42 milioane de lei şi pină in 87 milioane de lei, bolnavii necesintind internări mai mari de două săptămini. De asemenea, deconturi destul de mari la tratamente au fost inregistrate anul trecut şi pe secţia de chirurgie plastică şi reparatorie, respective de peste 70 milioane de lei.