Prefectul judeţului, Cristian Roman, a decis ca in aceasta săptămină sa aibă mai multe intilniri informale cu sindicatele, patronatele şi organizaţiile nonguvernamentale, pentru a cunoaşte problemele cu care aceste entităţi se confruntă şi a preveni eventuale tensiuni sociale, pe fondul unui an dificil din punct de vedere economic.
Marţi, acesta a avut primele intilniri cu reprezentanţii sindicatelor afiliate CSDR şi Cartel Alfa.
Liderii de sindicat au ridicat mai multe probleme in faţa prefectului, cum ar fi necesitatea promovării legii salarizării unice şi abrogarea legilor speciale in domeniul salarizării şi pensiilor.
De asemeni reprezentanţii sindicatelor din invăţămint afiliate CSDR i-au cerut prefectului sprijin pentru plata primei anuale (celui de-al treisprezecelea salariu), in condiţiile in care sunt informaţii că in alte judeţe aceste plăţi s-ar fi făcut. Totodată aceştia au cerut ca schimbările la nivel de conducerea Inspectoratului Şcolar să fie făcute rapid, pentru ca perioada de incertitudine de moment să nu afecteze activitatea sistemului de invăţămint din judeţ. In acelaşi timp ei au solicitat ca, prin pirghiile pe care le are, prefectul să le impună directorilor de şcoli, sau chiar a altor instituţii publice, să nu facă ingerinţe in activitatea sindicală.
"Salut iniţiativa dumneavoastră, deschiderea de care daţi dovadă faţă de noi. Vă laud acum, pentru că am timp să vă critic după aceea", a declarat reprezentantul Cartel Alfa in judeţ, Marius Oroşanu, care a cerut ca, in condiţiile constringerilor economice din acest an, cei care fac sacrificii să nu fie doar salariaţii ci şi angajatorii.
Fiecare lider de sindicat a ridicat probleme punctuale referitoare la activitatea instituţiilor ale căror sindicate le reprezintă, unele avind posibilitatea de a fi rezolvate imediat.
Prefectul Cristian Roman a promis să reactiveze Comisia de dezamosare a conflictelor sociale şi a dat asigurări privind disponibilitatea sa permanentă pentru dialog.
"Vă comunic numărul de telefon personal şi vă promit că vă stau la dispoziţie 24 de ore din 24, pentru a rezolva impreună problemele oamenilor, pentru că pină la urmă asta ne interesează şi nimeni nu vrea să vadă oameni in stradă", le-a spus prefectul liderilor de sindicat prezenţi la cele două intilniri.