Un inculpat dintr-un dosar de trafic de persoane a fost pus in libertate de judecători, după ce a fost arestat in toamna anului trecut pe aeroportul din Malta. Marius Vamanu de 32 de ani a fost dat in urmărire internaţională, după ce in toamna anului 2006 pe numele său a fost emis un mandat de arestare in lipsă fiind acuzat că ar fi făcut parte dintr-o reţea de proxenetism. Bărbatul a fost reţinut de autorităţile malteze in noiembrie 2008, in timp ce incerca să urce intr-un avion cu destinaţia Dublin. Audiat de anchetatori botoşăneanul a respins toate acuzaţiile.
Potrivit procurorilor intre 2002 şi 2003, Marius Vamanu ar fi făcut parte, alături de alţi 17 suspecţi, dintr-o reţea specializată in traficul de persoane. Gruparea, care a acţionat pe teritoriul judeţelor Botoşani şi Constanţa, ar fi racolat mai multe tinere promiţindu-le locuri de muncă in Olanda, in special ca dansatoare, dar şi ca lucrătoare in bar sau dame de companie. Ajunse la Amsterdam, tinerele au fost constrinse să se prostitueze. Ancheta a fost declanşată după ce doi martori au acceptat să depună mărturii sub identitate protejată. Astfel, in septembrie 2006, in urma unei operaţiuni organizate de Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, intreaga reţea a fost anihilată. Opt dintre suspecţi au ajuns după gratii, dar trei dintre presupuşii membri- Marius Vamanu, Clara Chiorăscu şi Gabriel Cristian Popescu- au reuşit să plece din ţară, iar pe numele lor au fost emise mandate de arestare in lipsă. Toţi inculpaţii din acest dosar sunt in stare de libertate