Casa Judeteana de Asigurari de Sanatate verifica modul in care s-a realizat transferul hemodializatilor la clinicile private

Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate va face o anchetă in urma inchiderii Centrului de Hemodializă a Spitalului Judeţean. Carmen Nicolau, directorul CJAS, a declarat că prin transferul persoanelor hemodializate către firmele private nu s-a respectat protocolul pe care casa il are incheiat cu Spitalul Judeţean. Directorul CJAS susţine că in mod normal reprezentanţii Spitalului Judeţean trebuiau să anunţe casa de asigurări, conform unui ordin al ministerului Sănătăţii, despre modul şi condiţiile in care a fost realizat transferul respectiv, lucru care nu s-a intimplat. "Am primit pe 19 ianuarie doar o hirtie prin care am fost anunţaţi că pacienţii nu s-au mai prezentat la hemodializă şi că nu mai au personal. Obligaţia acestora era să ne comunice modul cum s-a realizat transferul hemodializaţilor către cele trei clinici private. Transferul trebuia realizat cu tot cu protocolul incheiat cu casa. Vom verifica prin serviciul medical, la faţa locului, cum s-a desfăşurat transferul bolnavilor de hemodializă şi dacă acesta s-a realizat corect", a precizat Carmen Nicolau. Mai mult, directorul CJAS a declarat că cele trei firme private de dializă deschise la Botoşani nu au contract de prestări servicii cu Casa Naţională de Asigurări de Sănătate.