Premiile la Concursul „Aripi deschise” au fost dublate anul acesta

Peste patru sute de elevi au trimis creaţiile pentru concursul de poezii "Aripi deschise" care va avea loc vineri la sala mare a Teatrului Mihai Eminescu. Potrivit organizatorului principal al evenimentului, Viorica Afrăsanei, au fost selectate 137 de poezii care aparţin unui număr de 36 de elevi care provin din 22 de licee din judeţ. Aceasta este cea de-a 6-a ediţie a concursului "Aripi deschise" iar valoarea premiilor a fost dublată faţă de anii anteriori. Astfel, premiul I are o valoare de 1000 de lei, premiul al II-lea de 600 de lei iar premiul al III-lea de 400 de lei. De asemenea vor fi acordate trei premii speciale in valoare de 300 de lei şi 12 menţiuni in valoare de 200 de lei. Concursul va incepe de la ora 17.30 iar seara se va incheia cu un recital susţinut de formaţia Cantores Amicitae de la Academia de Muzică George EnescuA?din Iaşi. "Ne animă spiritul creator al tinerilor chiar dacă nu e uşor deloc să organizezi un astfel de eveniment.Privim cu incredere tinerii talentati deşi nu toţi excelează. Nu ştiu ce se va intampla pe viitorA?cu aceste manifestări dar sper ca tinerii politicieni să ne fie alături", a spus Viorica Afrăsanei, organizator al evenimentului.