Un baietel de opt ani si mama sa au suferit arsuri in urma unui incendiu care a avut loc duminica dimineata

Două echipaje din cadrul Detaşamentului de Pompieri au intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit la locuinţa Marinei C., de 46 ani, din satul Băiceni, comuna Curteşti. La sosirea forţelor de intervenţie la faţa locului focul cuprinsese intreaga locuinţă. Din fericire, proprietara şi fiul ei in virstă de 8 ani, au reuşit să iasă din casă inainte ca flăcările să le pună in pericol viaţa. Cei doi au fost transportaţi la spital cu arsuri de gradul II şi III pe faţă şi membrele superioare. Intervenţia pompierilor a făcut ca incendiul să nu se extindă la biserica situată la mai puţin de 50 de metri de locuinţa in flăcări. In aceste condiţii au fost protejate de foc bunuri materiale in valoare de 70.000 de lei. Incendiul a izbucnit cel mai probabil din cauza unui scurt circuit generat de un frigider lăsat sub tensiune şi a transformat in scrum intreaga locuinţă. Pagubele au fost estimate la 30.000 de lei.